PARTENERIAT ANTIVIOLENTA


SCOALA GIMNAZIALA RACOASA
LOC.RACOASA,JUD.VRANCEA
TEL/FAX: 0237/670646
ACORD DE PARTENERIAT
                       Având în vedere prevederile Constitutiei României, republicată, ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ  preuniversitar, ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,  ale Strategiei MECTS cu privire la reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar, anexă la OMECTS nr. 1409/29.06.2007, ale procedurii MECTS nr. 67843/ 09.11.2012, referitoare la Măsurile privind reglementarea accesului persoanelor în unitatea de învăţământ, se încheie prezentul acord.
I. Părţile semnatare:
1. Unitatea de învăţământ SCOALA GIMNAZIALA RACOASA cu sediul în loc.Racoasa,judetul Vrancea, reprezentată prin director prof.Vatafu Marcela
2. Doamna/domnul ______________________________________________,
părintele/reprezentantul legal al elevului, cu domiciliul în _________________________________
II. Obiectul acordului:
-   asigurarea condiţiilor optime de derulare a procesului de învăţământ prin implicarea şi responsabilizarea părţilor în educaţia elevilor;
-  asigurarea securităţii şi a siguranţei elevilor în perimetrul unităţii şcolare, definit ca orice spaţiu, de incintă sau în afara ei, în care se desfăşoară o activitate organizată de şcoală (educativă,sportivă, culturală, recreativă);
- evitarea riscurilor producerii unor fapte care pot aduce atingere ordinii, liniştii, siguranţei, integrităţii şi demnităţii elevilor sau personalului didactic şi nedidactic al şcolii.
III. Drepturile părţilor :
       Sunt cele prevăzute în Regulamentului de organizare şi funcţionare a unitãtilor de învãtãmânt preuniversitar şi în Regulamentul intern al şcolii.
IV. Obligaţiile părţilor:
        Sunt cele prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învãtãmânt preuniversitar şi în Regulamentul intern al şcolii, la care se adaugă următoarele clauze:
        Unitatea de învățământ SCOALA GIMNAZIALA RACOASA,se obligă :
1.      să asigure securitatea unităţii de învăţământ;
2.      să asigure permanent, pe durata desfăşurării cursurilor, serviciul pe şcoală al cadrelor didactice;
3.      să stabilească o cale de acces în instituţia şcolară, numită în continuare punct de control;
4.      să delege cadrul didactic/nedidactic care permite accesul persoanelor străine (părinţi, reprezentanţi legali, rude, vizitatori);
5.      cadrul didactic/nedidactic delegat înregistrează la punctul de control numele, prenumele,seria şi numărul actului de identitate, scopul vizitei, ora intrării şi părăsirii incintei şcolii, în Registrul pentru evidenţa accesului vizitatorilor în spaţiile unităţii de învăţământ, înmânează ecusonul pentru vizitatori şi conduce persoana în spaţiul şcolar;
Doamna/doamnul……………………………………….. se obligă:
1.      să respecte reglementările interne ale unităţii de învăţământ referitoare la accesul în unitatea de învăţămînt şi să nu părăsească locul stabilit pentru întâlnirea cu persoanele din şcoală;
2.      să aştepte ieşirea/intrarea copiilor de la cursuri în locul stabilit de conducerea școlii;
3.      părinţii/tutorii legali instituiţi au acces în unităţile de învăţământ doar în pauze, cu excepţia cazurilor de forţă majoră.
4.       să nu intre în incinta instituţiei de învăţământ sub influenţa băuturilor alcoolice, manifestând un comportament agresiv sau/şi cu  intenţia vădită de a deranja ordinea şi liniştea în şcoală;
5.      să nu acceadă în şcoală însoţiţi de câini sau/şi cu obiecte contondente, substanţe toxice, explozivo-pirotehnice, iritante-lacrimogene sau uşor inflamabile, publicaţii având caracter obscen sau instigator, precum şi stupefiante sau băuturi alcoolice;
    
Nerespectarea acestor prevederi poate conduce la evacuarea din perimetrul unităţii de învăţământ a persoanei respective, de către organele abilitate, şi/sau la interzicerea ulterioară a accesului acesteia în şcoală.
 Elevul/eleva………………………………………………………….. se obligă:
1.      să respecte prevederile  Regulamentului intern elaborate la nivelul instituţiei de învăţământ şi Codul de conduită.
                V. Durata acordului:
        Prezentul acord se încheie la începutul unui ciclu de învăţământ şi se prelungeşte automat pe toată durata şcolarizării elevului în cadrul unității școlare.SCOALA GIMNAZIALA RACOASA.
               Încheiat astăzi, _____________________, în 2 exemplare, în original, pentru fiecare parte.

   Director,                                        Părinte/reprezentant legal                                               
……………                                      ................ ……

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu